O femeie din Maramureș este acuzată că și-a UCIS mama, pentru că nu o lăsa să bea alcool. Ce a făcut după crimă

O femeie din Maramureș este acuzată că și-a UCIS mama, pentru că nu o lăsa să bea alcool. Ce a făcut după crimă
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 20/03/2023, 23:46
Actualizat: 20/03/2023, 23:47

O femeie în vârstă de 55 de ani, din județul Maramureș, este acuzată că și-a ucis mama. Este vorba de o bătrână de 80 de ani care nu era de acord că fiica ei să consume alcool.

După crimă, suspecta a fugit prin pădure, până când a ajuns la o fermă. Proprietarii și-au dat seama imediat că ceva în neregulă, mai ales că femeia era șocată și cu pete de sânge pe haine, astfel că au sunat imediat la 112.

„Polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați de către un bărbat de 63 de ani, cu privire la faptul că o femeie i-a relatat faptul că și-a omorât mama într-un imobil din Tăuții de Sus”, a precizat Anca Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, citată de stirileprotv.ro.

Bătrâna și fiica sa locuiau în Tăuții de Sus, în case diferite, însă în aceeași curte și mereu se certau, potrivit vecinilor, mai ales pe tema alcoolului în exces consumat de femeeia de 55 de ani.

Oamenii povestesc că femeia a fost internată pentru dezalcoolizare, fiind externată zilele trecute.

Din nefericire, recent, bătrâna a fost găsită fără suflare, cu mai multe plăgi înjunghiate la nivelul pieptului.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, iar suspecta se află la audieri și cel mai probabil va fi internată pentru o expertiză psihiatrică.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×